La limita dintre estetic si kitsch

“Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic şi de design interior care a fost generat în Franţa secolului al 18-lea, dar care s-a răspândit ulterior în întreaga Europă şi apoi în cele două Americi, mai ales în ceea ce se numeşte America latină, adică în ţările de limbă spaniolă şi portugheză.

Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluţia barocului, fiind caracterizat mai ales de bogăţia şi varietatea detaliilor şi a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulenţă, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluţia artei occidentale. Spre sfârşitul perioadei sale de existenţă, a devenit relativ sincron şi de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism.”

Adica niste oameni s-au hotarat sa faca ceva. Doar ca acel ceva era atat de mult si de “imbarligat” incat de multe ori ajungeai sa te pierzi in acea lume . Este arta exagerarii, dar in acelasi timp al simetriei si a multului. Kilometrii intregi de motive florale, increngaturi,  fiecare milimetru conteaza. Din punctul meu de vedere este impresionant cum ceva atat de mult si obositor poate sa fie totusi armonios, fascinant si sofisticat.

E ciudat totusi cum incepem sa ne departam de stilul acesta, incet incet se regaseste din ce in ce mai rar in ambientul care ne inconjoara. Cladirile sunt simple, mobilierele si designul interior minimalist, dar oare ce anume ne face sa ne departam de el, oare epoca in care suntem, iar viteza la care ne traim viata sa isi puna amprenta chiar asa peste tot? E trist cand nu mai ai timp de detalii, cand artistii renunta la munca migaloasa, la dorinta de a crea ceva spectaculos si splendid si se rezuma la forme geometrice simple.

E ciudat… pare un post neterminat, dar in ziua de azi… cine mai are timp cand cerul, natura si tot ce ne’nconjoara e plin de roccoco… de ce sa nu fim noi, oamenii, cei care stabilesc echilibrul sau nu se conformeaza. Lasam din nou universul sa creeze ce e mai frumos in jurul nostru, iar noi privim muti spectacolul gratuit care ne este oferit, cel putin cei care se sinchisesc sa observe.

“Largele” noastre “Orizoante”

Vine agale acel moment in viata fiecaruia cand treci de marele hop intelectual si te vezi cu o diploma in mana. Dupa ani si ani de truda si sudoare psihica, dupa absente peste absente, teze, lucrari, dictari, invatat poezii, citit romane, teoreme, geometrii, chimii, fizici, economii, religii si cumpene, ajungi sa ai o super diploma de terminare a minunatei facultati facultativo-obligatorie.

Totul e minunat cand se termina si mai minunat. Stai si privesti cu nostalgie cladirea care probabil te-a facut sa scapi de parinti si responsabilitati 3-4 ani, in care ai investit timp si bani pentru a-ti lua restantele si unde ai stat mahmur sa asculti profesori care citeaza profesori care citeaza adevaratii oameni de valoare si profesori universitari.

Acum ca esti mare si ai diploma poti sa … o iei de la capat si sa faci un masterat pentru ca daca facultatea este facultativa dar aproape obligatorie, trebuie sa ai un master la fel de facultativ, altminteri diploma ta valoreaza cam cat liceul.

Demonstratie:

[ Diploma ta = Liceu  X  Facultate (a) , unde Liceul = 0, iar Facultate = 1  => 0 (zero) (b); din (a) si (b) => Tu la terminarea facultatii = Diploma ta = 0 (zero)  ]

Iar daca chiar vrei sa excelezi poti sa faci un doctorat, dupa masterat bineinteles si sa ajungi si tu sa citezi profesori care citeaza adevaratii oameni. E doar un cerc vicios saaaaau poti sa pleci direct in alte tari si sa sari peste atata scoala ca si asa nu serveste la nimic pe Pandora. Diferenta e ca Pandora adevarata e plina de ura, boli si nenorociri care s-au revarsat in lumea reala ramanand doar speranta, speranta ca totusi invatam cat timp traim si nu invatam in zadar… dar toata lumea stie ca speranta moare ultima asa ca ne putem consola cu gandul mai degraba decat cu faptele.

PANDORA

În mitologia greaca Pandora (în limba greaca Πανδώρα) a fost prima femeie de pe pământ. zeus i-a ordonat lui Hefaistos, zeul meşteşugăritului, să o creeze şi aşa a şi făcut, folosind apă şi pământ. Zeii au înzestrat-o cu multe talente; Afrodita, i-a dat frumuseţe, Apollo talent muzical, Hermes putere de convingere şi aşa mai departe. De aici şi numele său: Pandora, “cu-toate-darurile”.

Când Prometeu a furat focul din Olimp, Zeus s-a răzbunat ducându-i-o pe Pandora lui Epimetheus, fratele lui Prometeu. Pandora avea cu ea o cutie pe care nu trebuia să o deschidă sub nici o formă. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia, şi toate relele din interior au scăpat şi s-au împrăştiat pe tot pământul. S-a grăbit să îi pună capacul, dar totul scăpase, excepţie făcând un lucru care stătea la fundul cutiei, acesta fiind Speranţa.

(source – Wikipedia)

Cu si despre Zei!

Un zeu (la feminin zeiţă) este o entitate supranaturală, imaginară, care este adorată sau respectată de către oameni. Această credinţă în zei, stă la baza religiei de azi, şi a apărut ca o necesitate de “explicaţie” şi “protecţie” în faţa unor fenomene a căror proces de formare şi desfăşurare, fiind crezute în lumea antică, sunt dirijate în mod absolut de forţe supranaturale.

Partial adevarat. Pot sa spun asta cu siguranta pentru ca am avut ocazia sa ii vad, duminica – 16/05/2010 in fata Casei Poporului in Bucuresti. Si daca e sa spunem ceva despre acesti zei e ca stiu sa cante rock al naibi de bine. Atat de bine incat si in vinele subtiri si trudite ale lui Gigi Tractoristu din Rascracanatii de sub munte sangele curge mai repede.  Daca inca nu stiti cine sunt acesti zei va pot lumina… e vorba despre AC/DC. Daca prin absurd nu stiti cine sunt apasati ALT+F4 pentru a vedea raspunsul. Hai sa fim seriosi cine nu a  auzit de AC/DC.  Dar sa revenim la oile noastre. Concertul a fost extraordinar, daca nu ati avut ocazia sa va numarati printre fericitii posesori al unui bilet,  pot sa va promit ca ati pierdut intra-adevar un show pe cinste si o experienta unica in viata.

Un mic rezumat:

1) Au o locomotiva pe scena + Un clopot “al Iadului” + O papusa gomflabila HUUUUGE!

2) Angus Young io trage chitarii sale ca 10 pedopfili unui copil de 12 ani intr-un rapevan dupa 6 ani de puscarie. Nu stie cand sa se opreasca, dar savureaza fiecare secunda.

3) Brian Johnson rupe gura targului, avand o voce ce te imbie sa intri in joc si sa fredonezi vers dupa vers dupa vers dupa vers de insusi Bon Scott* se intoarce in mormant de gelozie.

4)  Si din nou Angus Young in centrul atentiei (nimic nou sub soare) face streep tease pana la dedesupturi.

5) Au 60 de ani + se misca ca la douazeci.

Cam atat momentan, sper sa ajung la Aerosmith prin 18 Iun 2010 si sa vin la fel de socata.

Pana data viitoare:

ROCK ON! \m/

*Bon Scott (9 Iulie 1946 – 19 Februarie 1980) –  Fostul solist al trupei AC/DC.

Si focile sunt psihotice!

Pshihoza:

“Termenul de psihoză desemnează starea mentală în care gândirea şi percepţia sunt afectate grav. Persoanele care trăiesc un episod psihotic pot avea halucinaţii, credinţe iluzorii de durată (ex: iluzii paranoide sau grandomanii), schimbări in structura de personalitate si manifeste de gandire dezorganizată. Este adesea acompaniată de non-înţelegerea comportamentului propriu (acum cu o natură bizară), dificultăţi in interacţiunea socială şi dificultăţi in executarea activităţiilor cotidiene. Un episod psihotic este adesea descris ca implicând o “pierdere a contactului cu realitatea”. (source: ro.wikipedia.org)

Imi vine sa strig, sa urc pe pereti, sa distrug, sa arunc. Sa iau fiecare farama din lume si sa sar pe ea pana o las fara suflare.  Pe o scara foarte larga, supradimensionata, daca as exploda psihic ar fi al doilea Big Bang, dupa care m-as juca de-a Dumnezeu si as face 10 alte planete ca asta si le-as mai distruge o data. As rescrie toata istoria si as face lumea sa sufere, le-as da o mica speranta timp de secole  dupa care as spulbera-o intr-o secunda, in loc de Mantuitor as trimite Antichristul, iar premiul Nobel s-ar lua pentru cele mai bune tactici de razboi si nu pentru pace.

Cam asta se intampla in mica mea camaruta psihotica, mica mea scapare, turnul meu de fildes unde eu sunt trepiedul de arama, eu sunt eonul… dumne… hmmm deja seamana cu “Sarmanul Dionis*” doar ca eu nu calatoresc in timp ci fauresc timpul.  Era si timpul unui post din categoria “suparare fara de moarte”, dar deja sunt atatea lucruri pe care nu le inteleg si imi este pur si simplu lene si sila chiar sa incerc sa le inteleg. Simt ca am ajuns in punctul in care atunci cand intreb: << Tata mosule, de ce zboara pasarile?**” >> ma multumesc cu <<Pentru ca au aripi!>> fara sa ma mai continui cu << Si ratele au aripi, ele de ce nu zboara?>>. O fi aceasta stare de spirit amplificata de siguranta ca raspunsul ce urmeaza e doar unul simbolic, unul tamp si lipsit de orice fel de informatie reala, elaborata…. cercetata? Oare vreau sa stiu?

Atatea intrebari fara raspuns…. dar pana la episodul urmator:

<<Zboara si ele, dar pe jos!>>

*”Sarmanul Dionis” - Mihai Eminescu

**”Bunicul” - B St Delavrancea

Imaginatie

Traim, gandim, visam…ne imaginam. Ce anume e imaginatia? Sa fie oare o transpunere  ireala a ceea ce ne dorim sau a ceea  ce nu se poate intampla vreodata. E o stare de spirit interna, o voce interioara care vrea sa se faca auzita, e micul nostru stol de gaste urate care ne face sa vedem lumea dintr-o alta perspectiva. Imaginatia ne ajuta sa trecem peste momente grele, peste situatii stanjenitoare. Cu un pic de imaginatie poti face orice.

Fantezia, un concept vag foarte inrudit cu imaginatia, de fapt merg mana in mana. Totul porneste de la o scanteie…de la un click pe care poate nici nu-l simtim. E o chestie progresiva ce poate scapa de sub control si dintr-un moment in altul nu mai facem diferenta intre ce e real si ireal. Deschide o portita spre tot ce ne dorim, dar oare e sanatos?  E sanatos sa traiesti intr-o lume creata de tine, pe care doar tu o sti? E corect sa privezi de acea lume secreta restul omenirii. sa o ascunzi si sa o tii doar pentru tine?

Se zice ca un om cu imaginatie nu se plictiseste niciodata… pana aflam raspunsul eu va las si plec in lumea mea plina de stele, mov si alte cele…doar un pic asa.

P.S. Si ca veni vorba de stele…

http://symphonyofscience.com/

EDN

Hai s-o citesc si pe asta…

SHOKO TENDO – YAKUZA MOON ( Memoriile unei fiice de gangster )

 

  Desi se afla la limita dintre o carte geniala si o fictiune cu viziuni telenoveliste Shoko Tendo, prin autobiografia sa “Yakuza Moon”, reuseste sa ne duca in lumea exotica noua, europenilor, a vietii unei fiice de mafiot. Scrisa rudimentar din punct de vedere literar (sau tradusa prost in limba romana nu ma pot decide) reuseste sa ilustreze destul de bine si in detaliu fragmente de trippin` adolescentin, delincventa juvenila,  batai crunte si viata grea pe care o poate duce o femeie in Japonia sa zicem contemporana.

  Fie povestea e de-a dreptul captivanta, ori o insomnie inocenta m-au facut sa nu las cartea din mana o noapte intreaga. Nu e foarte speciala, dar se poate incadra in contextul: Hai s-o citesc si pe asta daca tot nu pot dormi.

  Pentru interesati contine si scene de sex , vibratoare si violuri prezentate poate mult prea in detaliu pentru gustul meu.

Singur printre cuvinte

                                    芸者

(geisha – insemnand “artist” sau “persoana a artelor”)

Geisha

• (în grafie românească gheişă) este cel mai familiar termen al vorbitorilor limbilor europene şi de asemenea cel mai folosit de japonezi. Ca toate substantivele japoneze, nu există distincţie între varianta de singular şi de plural a termenului.

Există şi aşa-numitele onsen geisha (gheişă de băi, onsen însemnând băi termale) care sunt de fapt prostituate, neavând nici pregătirea artistică şi nici nivelul de rafinament al unei gheişe adevărate. În plus, în timpul ocupaţiei americane a Japoniei după ce de-al Doilea Război Mondial, unele femei tinere, doritoare de a aduna bani, pretindeau că sunt gheişe şi ofereau favoruri sexuale ostaşilor americani. Aceste două elemente au făcut să se răspândească opinia total greşită că gheişele ar fi prostituate.

(sursa Wikipedia)

Ignoranta fara de moarte…

Exista multe lucruri, in general, care dezvaluie cate un pic din personalitatea fiecaruia, dar toate atuurile  pe care le ai in ochii unora par defecte in mintea altora. Totul depinde de starea de spirit a “judecatorului” tau in acel moment. Pareri au toti, e din fericire un drept care nu  poate fi rapit niciodata, dar de la a avea o parere si pana la a o exprima cu voce tare nu e mult. Astfel apar micile drame cotidiene. De cand e, omul tinde sa caute si sa atinga perfectiunea; cauta sa o faureasca singur sau sa o surprinda peste tot: in natura, pe strazi, in viata de zi cu zi. Perfectiunea e  un lucru frumos, un lucru destinat sa iti satisfaca orice asteptare, sa te surprinda, sa iti dea raspunsuri la intrebarile cele mai ascunse, cele mai bizare. Dar ce s-ar intampla daca chiar ai gasi acel ceva perfect? L-ai accepta asa cum e sau ai incerca sa ii cauti defectele?  Poate un lucru perfect are si defecte. O fi perfectiunea echilibrul intre bine si rau, acea sfera in care binele si uratul  fac un intreg armonios, neutru, sau o fi reprezentata doar de bine, de frumos, de inteligent… de monoton?

Atatea intrebari, idei, pareri, toate contopindu-se intr-o dilema personala… daca perfectiunea inseamna sa nu sti ce e durerea am mai sti ce e placerea; daca nu am sti ce e urat am sti ce e frumos?  Societatea in care traim ne ofera spre exemplu ambele ramuri ale perfectiunii: si binele si raul. Intalnim in fiecare zi personalitati diferite; de la “saraca fata simpla de la tara” pana la “taranul gelat cu pantofi de lac si ghiul”. Din pacate aceste figuri sunt intalnite mult prea des mai nou astfel excesul de tarani gelati, maimute umflate de steroizi, moime tencuite pe tocuri de 10 si toate neintelesele de parinti provoaca un dezechilibru in mica societate a noastra. Faptul ca nu sti cine a scris “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” si faptul ca tu crezi ca e o telenovela nu te face mai frumos/frumoasa sau  mai destept/desteapta, ci  un ignorant. Iar pentru cei ce nu stiu despre ce e vorba in carte si nu puteti nici cum sa va dati seama de ce am ales exact acest titlu sa il pun in acest blog sa va fie rusine… ignorantilor! CITITI-O!

Asta a fost o parere, pe care nimeni nu mi-o poate lua si in lumea mea perfecta in  care exista si bine si rau, si urat si frumos, si inculti si cititi are o logica… asa ca ajuta-ne sa restabilim echilibrul in lume… citeste o carte!

~FIN~

Mic jurnal de calatorie

Vine vremea aceea in care oricat de nationalist sa fi si oricat de mult  crezi ca Romania nu e pierduta de tot, primesti o palma de la viata care iti arata exact contrariul si te face sa te simti rusinat de tara in care traiesti.

O calatorie dincolo de granitele patriei noastre iubite poate sa demonstreze asta. Dar nu ceea ce gasesti dincolo te face sa te simti rusinat, sau te face sa te indoi de a ta tara… ci intamplarile si bratele “deschise” cu care Romania te intampina la intoarcere.

Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de aproximativ două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane  (conform Wikipedia). Dar lucrurile stau un pic diferit. Bucurestiul este locuit de “hiene si canibali”, este un oras intr-adevar mare, dezvoltat industrial foarte, dar de care locuitorii isi bat joc si iti este sila sa recunosti ca este capitala tarii tale.

Duminica 07.06.2009 aprox. ora 22:30 sosesc pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, toate bune si frumoase pana nu ajungi afara  sa iei un mijloc de transport sa ajungi la faimoasa Gara de Nord moment in care vreo 3 taximetristi dubiosi sar pe tine sa iti ofere o calatorie de 20 de minute max. in valoare de 70 de lei.( O.o) mentionand ca e o nimica toata comparativ cu un bilet de avion. Zic pass si vreau sa iau autobusul… moment in care alt taximetru imi spune ca nu mai sunt autobuse la ora asta…O.o (BA SUNT! pana la 23:00 ultimul si e 3.50 lei  biletul). Dar sa trecem peste vulturii de la “Fly Taxi” si sa ajungem la feerica noastra Gara de Nord… o minunatie printre gari de o frumusete vaga, curatenie indoielnica si miros proaspat de boschetari. Calatoria lunga, nervi, stres = mancare. In zare se vede sigla salvatoare McDonalds` wohooo, parca ar fi o oaza intr-un desert infect.  Locuri din astea te fac sa te gandesti la miros ok, aer conditionat, baie curata igienizata, staff frindly… super. Dupa ce intri in mica noastra oaza te loveste mutra unei obosite aproape obeze, transpirata si fara chef de viata care iti spune ca in 10 minute vor inchide si totul sa iei la pachet de vrei. Sincer nu stiu exact daca accentul ei borat combinat cu nervii mei m-au  adus aproape in punctul de a o desfigura sau doar ideea ca ajung din nou pe peronul infect a garii. Oricum, ma conformez iau pachetul si ies… E deja ora 23.30 si in timp ce incerc sa savurez un Royal Delux cu French Fries si Big Coke pe linia 10, observ cum pe linia 9 incepe actiunea… 2 tipi shmecheri furau oamenii care dormeau, saracii, pe banci asteptand trenul… deci 2 bucureshteni borati si imputiti furau de la alti oameni in timp ce alti 4 sau 5 smecheri care sunt platiti sa patruleze prin gara stateau la povesti. Este total inadmisibil ce se intampla in tara asta si mai ales in buda comunala numita GARA DE NORD BUCURESTI. Momente din astea ma fac sa imi fie rusine ca sunt roman.

Cu greu sugerez sa trecem peste asta si sa purcedem inspre casa de bilete. Salut frumos iau 2 bilete pentru trenul Bucuresti Nord – Baia Mare CLASA 1  la 7:30 AM – 08.06.2009. Era aproape 00:00 si mergem sa cautam un hotel pentru a face un dus si dormi cateva ore inainte de intoarcere.  La iesire din gara sunt vreo 3 hotele, 1 de 3 stele , 1 de o stea si inca unul la care nu am ajuns. Trecem strada la care poc alte hiene sar pe noi in speranta sa luam o garsoniera in regim hotelier. Salutam frumos, spunem ca nu ne intereseaza si mergem mai departe, dar hiena alpha insista, se tine dupa noi (nota: in cazuri similare folositi cuvintele magice: Vrem factura!). Intram in hotelul de 1 stea: Camera simpla 70 ron- baie comuna si poate reusesti sa iti inchizi usa, Camera cu baie proprie: 278.00 ron O.o – Pass. Hotel 3 stele: camera dubla, baie proprie, TV, aer conditionat – 210.00 ron super, e alegerea potrivita, doar cativa caini se isterizeaza pe afara in rest e curat si frumos.

Dimineata –  7:00 – 08.06.2009 suna telefonul.  In 30 de min. pleaca trenul graba mare. Ajungem in tren fugim, fugim… vagonul 4, urcam. Cautam compartimentul la care surpriza!!!! arata ca un gunoi! Sincer, diferenta dintre un vagon la clasa 1 din accelerat si un bou vagon de personal nu e nici una… adica ba e o diferenta pretul biletului.  CFR sa va fie rusine… baia mizerabila, praf, miros… groaznic, de stiam mai bine mergeam pe jos.

Deja imi e scarba sa imi mai aduc aminte.  Stati acasa oameni buni si aruncati o bomba in Bucuresti ca e jale acolo… e jale rau.

Teh Edn.